Document de mobilitate

Informații

Documentul de mobilitate Europass

Documentul de mobilitate Europass este un document de prezentare a unei perioade de învățare/formare organizate într-o altă țară europeană (state membre UE, statele EFTA / EEA și țările candidate). Poate fi vorba de un stagiu de formare profesională într-o firmă, voluntariat în cadrul unui ONG, participarea la un program de mobilitate academică sau schimburi universitare, stagii de mobilitate în cadrul unui proiect european etc.

Experiența de mobilitate Europass este monitorizată de două instituții aflate în parteneriat - una în țara de origine, cealaltă în țara gazdă. În cadrul acestui parteneriat, cele doua instituții stabilesc de comun acord obiectivele, conținutul și durata mobilității. De asemenea, fiecare participant urmează să fie ghidat și sprijinit de un mentor pe durata mobilității.

Orice persoană care a urmat o perioadă de studiu / formare sau un stagiu într-o altă țară europeană poate beneficia de acest document, indiferent de vârsta sau nivelul său de educație. Fiecare mobilitate trebuie susținută de un parteneriat între două organizații din țări diferite. Organizațiile partenere pot fi școli, universități, centre de formare, firme, ONG-uri, centre de cercetare etc.

Cum puteți participa?

Persoanele interesate de efectuarea unei mobilități Europass trebuie să se adreseze instituției care umează să organizeze perioada de mobilitate. Selectarea persoanelor care urmeaza să beneficieze de mobilitățile respective este exclusiv responsabilitatea instituției organizatoare. Documentele de mobilitate urmează să fie eliberate de către instituția care organizează activitățile de mobilitate, după ce solicitările de eliberare a documentelor au fost validate de Centrului Național Europass. Formularele pot fi accesate doar în urma înregistrării ca utilizator pe site-ul Europass.

Toate solicitările de emitere a documentelor de mobilitate trebuie făcute de către o instituție în numele unei persoane. Orice instituție care organizează activități de mobilitate în țările sus-menționate poate elibera documente de mobilitate Europass în numele beneficiarilor individuali, în următoarele condiții:

  • instituția este înscrisă în baza de date a Centrului Național Europass și solicitarea de emitere a documentului de prezentare a mobilității Europass a fost validată,

  • instituția de origine a încheiat un acord cu instituția gazdă, specificând durata, obiectivele și conținutul perioadei de mobilitate (dacă mobilitatea nu este parte a unui program comunitar).

Organizațiile care doresc să participe la programul de mobilități Europass trebuie să înscrie în baza noastră de date solicitările de eliberare a documentelor. Aceste solicitări trebuie validate de Centrul Național Europass, după verificarea corectitudinii datelor furnizate și a eligibilității activității de mobilitate. Odată ce o anumită solicitare a fost aprobată, instituția din România poate emite (împreuna cu instituția parteneră dintr-o altă țară europeană) documentul de mobilitate Europass, incluzând numărul de înregistrare obținut la înscriere.

Documentul de mobilitate Europass poate fi emis numai dacă perioada de mobilitate:

  • are loc în cadrul unui program comunitar (Învățare pe tot parcursul vieții), sau

  • respectă următoarele condiții:

    • este initiată de către o instituție (organizație) din țara de origine a beneficiarului, în scopul învățării / formării profesionale,
    • între instituția inițiatoare și cea gazdă se încheie un acord scris în care sunt menționate: conținutul, obiectivele, durata stagiului, modul de pregătire lingvistică, mentorul/persoana de referință în instituția de origine și în instituția gazdă,
    • există o solicitare de eliberare a documentului, validată de catre CNE.

Aici puteți completa formularul prin care solicitați eliberarea de documente de mobilitate Europass, puteți consulta statutul solicitării dvs.

Pentru a avea acces la formulare, trebuie să vă înregistrați ca utilizator. Contul de utilizator trebuie activat, urmând instrucțiunile din email.

Aici puteți descărca formularul documentului de mobilitate (disponibil în limba engleza).

Aici puteți descărca formularul documentului de mobilitate.

Aici puteți consulta informații despre EM pe portalul european Europass.

Suplimentul Europass la certificatul profesional

Suplimentul Europass la certificatul profesional este un document cu informații care facilitează înțelegerea calificărilor dumneavoastră profesionale de către angajatori și instituțiile de învățământ.

Suplimentul la diplomă

Suplimentul la diplomă este un document cu informații care facilitează înțelegerea calificărilor de către angajatori și instituțiile de învățământ.

Acreditări digitale Europass

Acreditarea digitală Europass este un fișier electronic, emis de instituția în cadrul căreia ați studiat. Aceasta descrie calificarea dumneavoastră și poate include, de asemenea, informații privind cursurile, notele, proiectele și alte realizări.